Simona Halep a fost urmărită cu sufletul la gură de milioane de români, în semifinala de la Roland Garros, cu Garbine Muguruza. Din fericire, românca a câștigat, 6-1, 6-4, și s-a calificat în finala competiției.
Între cei care i-au ținut pumnii Simonei Halep a fost și Simona Gherghe, realizatoarea emisiunii ”Acces Direct”. Prezentatoarea de la Antenă a și postat apoi pe pagina sa de socializare, ba mai mult, a divulgate pariul pe care l-a făcut cu mai multe luni înainte de turneu.
Vedeta tv a postat două bilete la finala turneului de la Roland Garros, semn că sâmbătă, când va avea loc ultimul act, ea va fi alături de soțul ei la Paris, pentru a o încuraja pe Simona Halep.
”Când crezi, simți, îți dorești s-o vezi pe Simona Halep, din nou, în finala de la Roland Garros, îți iei bilete încă din aprilie! Bravo, @simonahalep! Te susținem, sâmbătă, din tribună! #teamHalep #haisimona”, a scris Simona Gherghe.